marți, 16 noiembrie 2010

Duel liric



"A căzut și ultima... frunză"

Pe când ne-ncânta o muză,

Te rog mătură-mi sufletul

De "frunzele" trecutului.

 

Niciodată nu-i iubirea

Unde te-ncântă privirea.

Niciodată ieri nu-i azi

Unde te ridici și cazi.

 

Ne-nchinăm iubirii tale,

Ce-n cuvinte o păstrezi,

Să culegem raze pale,

În care tu mai crezi...

 

În toată clipa te-am păstrat

M-am închinat cu gând tăcut

Unui suflet cald și mut

Dar a trecut!

 

Trecut-a ceasul închinării,

Venit-a timpul apropierii

De un viitor înmiresmat

Cu busuioc binecuvântat!

 

Da, potrivire, cuvânt greu,

De mulți neînteles și-al meu

Gând auriu te-ndeamnă

Cântă, dragă dulce doamnă

 

Cu inima cânta-voi neînteles

Și doar iubirea mă oprea din mers

Șoptind electric răsfirat

De ce ai plecat? de ce ai plecat?

 

Rămas: nu mai eram atent

În întunericul din prezent

Viitorul să îl chem anume

Din alte lumi să-i zic pe nume

2 comentarii: